Durere, durere, in suflet si in trup … Ce s-a intamplat? Nu stiu… tot trupul imi este amortit, ma simt ca o leguma, fara viata in mine, pe masa de operatie. Ultimele lucruri pe care mi le amintesc sunt fetele lor, a Sofiei si a lui Alex. Ea cu fata mica, alba, dragalasa si el cu ochi de azur, pur visatori, indragostiti – ingerii mei… Dar acum n-a mai ramas nimic, doar amintiri ale persoanei care am fost. In curand vor implanta in mine un parazit nenorocit, un suflet ratacitor. Atunci voi fi doar o umbra. Parazitul pacifist – cum isi spun ei, invadatorii Terrei , imi va prelua corpul, mintea, totul …
Labirintul vietii mele, plina de obstacole, incercand sa-i salvez pe ei, fiintele mai presus de fiinta mea – Sofia si Alex. Acum s-a sfarsit. Fereastra luminoasa pe am crezut ca o vazusem cand m-am aruncat in gol de la cinci metrii, s-a pierdut in intuneric.
Zac in agonie, incercand in zadar sa vars o lacrima pentru ce am fost, dar nu mai pot. Acum nu mi-a mai ramas nimic. In curand va fi implantat in mine parazitul care ajuta la transformarea unei lumii intr-una mai buna.
Oricat se va stradui sa-mi patrunda in acele amintiri, cele mai dragi mie, in care am fost fericita cu adevarat, nu voi lasa. Un perete alb, mare se va ivi in suflet si in minte. Nimic nu va trece. Ii voi proteja cu pretul vietii mele si mi-o voi da de cate ori va fi nevoie. Atat mi-a ramas, epava amintirii fericirii.
Nu a mai ramas nimic, doar pulbere si praf. Din familia mea n-a mai ramas nimic. Mama si tata sunt morti de cand aveam 12 ani. Matusile si unchii au disparut si precum copilaria mea demult apusa. Doar eu si Sofia, surioara mea mai mica, probabil singurii oameni fara paraziti. Toate astea pana l-am intalnit pe Alex. Cu el ma simteam in sfarsit in siguranta, lucru ce nu l-am mai simtit demult…
Labirint … Da. Intr-adevar asa a fost viata mea si in curand se va sfarsi sau poate va avea un nou inceput, desi pentru mine asta inseamna moartea.
Nu inteleg cu ce am gresit de n-am putut muri atunci cand am sarit. Credeam ca totul se va sfarsi, dar nu a fost asa.
Sunt in sfarsit pe Terra. Cate am auzit despre ea. Oamenii erau atat de violenti, razbunatori. Acum voi descoperii esenta acestor creaturi. Gazda mea este o rebela. A luptat mult pana sa o prinda cautatorii, dar cine scapa de noi? Ma surprinde totusi puterea ei, lupta pentru libertate. A incercat sa se sinucida, crezand ca astfel va muri om, nu ca o gazda a noastra. Ce naivitate! Am calatorit pe sapte planete, stiu o multime de fiinte din Univers, dar oamenii sunt un adevarat mister. Sunt cele mai complexe fiinte deoarece au sentimente, simturi si ratiune. Ah, abia astept sa devin stapana acelei fete, sa simt ca e corpul meu, sa-i misc membrele ca si cum ar fi ale mele. Ce sentiment voi avea atunci cand o sa-i simt inima batand, acel miracol al vietii! Dar cu toate acestea, voi urma ciclul vietii ei. Voi imbatrani si intr-o zi voi muri. Nu voi mai putea rataci prin labirintul vietilor. Terra va fi casa si ultima mea viata.