Gérard Depardieu, pe care pot sa spun ca il ador pentru rolurile lui din „Mizerabilii”, unde era Jean Valjean, ocnasul care o salva pe micuta Cosette din mana patronilor uraciosi, pentru cel din „Asterix si Obelix”, dar si pentru cel din „Contele de Monte-Cristo”, este, de vreun an si ceva, indragostit lulea de Mama Rusie. Dupa ce si-a obtinut si cetatenie rusa in urma unor neplaceri din Franta, tara sa natala, legate de impozite si taxe considerate de el abuzive, si a devenit un francez „mai rus decat rusii”, Depardieu pare sa nu se opreasca doar la cetatenie.
Recent, el a declarat ca vrea neaparat sa aiba si restaurant in Moscova, unde arta culinara frantuzeasca se va intalni cu rafinamentul si bunatatile rusesti. Botezat „Gérard”, restaurantul va fi doar primul de acest fel, actorul francez vrand sa faca o retea de astfel de restaurante, care sa ajunga chiar si in Saransk, acolo unde Depardieu locuieste de ceva vreme, de cand s-a mutat in Rusia. Insa el nu e strain de afacerile cu restaurante, avand deja in Franta vreo trei astfel de „temple culinare” si vreo cateva localuri belgiene. Daca Vladimir Putin, presedintele Rusiei, nu are mai nimic de declarat in legatura cu mutarea actorului francez in Rusia, Depardieu a dezvaluit ca l-a intalnit personal pe Putin si au discutat destul de multisor despre diverse probleme, Depardieu fiind convins ca presedintele Rusiei stie ce face pentru a le fi bine rusilor.
Desi pare a fi un om foarte sigur pe el, Depardieu a avut mai multe „scapari” in ultimii trei ani care au inceput sa ridice semne de intrebare in privinta sanatatii sale mintale. In 2012 a avut o altercatie cu un motociclist, in Paris, apoi a fost prins baut si intoxicat, dupa ce a cazut de pe scuter. Multi dintre apropiatii sai spun insa ca acestea pot fi doar refulari survenite in urma unor traume din trecut-cum ar fi, de exemplu, moartea fiului sau, Guillaume, de 37 de ani, in 2008, din cauza unei pneumonii netratate la timp, de care acesta a suferit imediat dupa intoarcerea din… Romania, unde filmase „Copilaria lui Icar”. Cu patru neveste la activ si vreo trei divorturi, Depardieu continua sa socheze si sa uimeasca prin ideile sale iesite din comun. Cu toate astea, talentul sau actoricesc este de necontestat si pune in umbra orice comportament al sau, oricat de bizar.