A gandi tacerea e straniu. Indiferent de situatie, suntem dispusi sa spunem orice in momentele de liniste, de blank conversational, si asta pentru ca nu prea ne place tacerea prelungita. Ideea e ca acest comportament bizar tine de nevoia noastra primara de a apartine unui grup. Cand conversatia nu merge in directia normala de intrebare-raspuns, dialog, incepem sa ne facem griji ca ceva e gresit, nu e la locul lui, am spus ceva aiurea. Daca nu suntem relevanti si nu suntem prea interesanti, pozitia noastra in grup e in pericol, la fel si apartenenta la grup. Validarea sociala are loc prin schimbul de replici.
In Japonia, pauza lunga se considera semn de respect, cand e vorba de intrebari serioase. Si cand se poarte negocieri cu japonezii se respecta aceasta eticheta pentru a nu se crea confuzii. Finlandezii, australienii, asiaticii au aceste pauza mari in vorbire si nu le vad ca pe un semn ca o anume conversatie s-a blocat sau s-a terminat. Spre deosebire de ei, americanii pot sa fie vazuti ca unii care vorbesc prea mult si domina conversatiile. Cercetatorii au descoperit ca doar patru secunde de liniste sunt destule pentru a incepe sa ne simtim creepy, sa ne simtim „cu musca pe caciula” cumva.