Cea mai interesanta carte citita

Exista multe carti care m-au impresionat si care chiar mi-au schimbat modul de gandire. Totusi, nimic n-a fost mai interesant decat o carte anume scris de Allan Pease. Cine e Allan Pease? Ei bine, acelasi lucru m-am intrebat si eu cand am dat intamplator de un video cu el pe Youtube. Din lipsa de curiozitate, l-am ignorat si am dat skip video-ului. Mai tarziu, un prieten mi-a vorbit despre el spunand ca e un autor foarte interesant si un om amuzant, iar acest lucru mi-a atras cu adevarat atentia. Asadar, l-am cautat pe net. Din ce observasem, omul e unul din cei mai mari specialisti in limbajul trupului la nivel mondial.

Ceea ce mie una mi s-a parut deosebit pentru ca stiam, din studiile mele la psihologie, ca intr-o conversatie mai bine de 60% din ceea ce comunicam este transmis prin limbajul trupului. Si tocmai asa se numeste si cea mai celebra carte a autorului, ‘Limbajul trupului’. Intrucat n-aveam posibilitatea sa mi-o cumpar in acel moment si eram prea curioasa, am descarcat-o de pe internet si m-am apucat de citit. Pot declara cu sinceritate ca asta a fost cea mai interesanta carte din cate am intalnit pana acum. Si am intalnit cateva sute sau mai mult, deci stiu ce spun. In cadrul ei sunt prezentate toate tehnicile de cunoastere a limbajului trupului, ce inseamna cand cineva sta intr-o pozitie anume, cand are degetele impreunate intr-un fel, intonatie, gestica, mimica, totul.

Credeam ca sunt experta in a descoperi mincinosii dup ce am citit aceasta carte, doar ca sa realizez, la scurta vreme, ca acelea erau doar notiunile generale. Si cand l-am vazut pe Allan Pease la o conferinta pentru prima oara, am inteles acest lucru pe deplin. Astfel mi-am descoperit o noua pasiune, limbajul trupului, domeniu care cred ca e absolut necesar sa fie studiat de toata lumea ca sa ne intelegem mai bine. Si sa vedem cine ne minte, bineinteles.