Cum sa asezi mobila?

Cel mai usor si mai ieftin mod de a da un aer proaspat living-ului este prin reamenajarea pieselor de mobilier. Amenajarea mobilei poate fi o sarcina destul de grea, indiferent cat de mare sau mica este camera. Daca esti o persoana care nu a avut niciodata inclinatie spre asa ceva ar fi cel mai bine sa lasi toata treaba pe umerii unui designer interior. Daca ti se pare prea inaccesibl sa apelezi la un designer iti vom da cateva sfaturi care sa te ajute sa creezi un spatiu armonios doar aranjand mobila intr-un mod corect. In primul rand o camera trebuie sa aiba un aspect echilibrat. Asta inseamna ca mobila din camera ar trebui aranjata astfel incat sa dea un aspect placut ochiului privitorului.

Daca toate piesele grele de mobila ar fi asezate intr-o parte a camerei, cealalta ar ramane prea goala si ar crea impresia unei barci care se scufunda. Pe de alta parte, daca imprastii cateva obiecte de mobila intr-un mod gresit, atunci camera va parea foarte incarcata chiar daca ea este relativ goala. Poti ancora o camera situand pe un perete un obiect mare care sa atraga atentia (un tablou, o plasma) si apoi aseaza scaunele sau canapeaua in functie de acest obiect. Sau ai putea sa ancorezi canapeaua langa un perete si in fata ei sa aranjezi o masuta pentru cafea in functie de cum se potriveste aceasta in context. Daca folosesti canapeaua pe post de ancora sau ca obiect principal din camera poate deveni o strategie buna pentru a amenaja un spatiu. Totusi daca ai o canapea compusa din mai multe elemente va fi mai greu sa o ancorezi, o solutie creativa ar fi sa desparti aceste elemente componenete si sa le dispui separat. Aseaza cea mai mare parte a canapelei langa cel mai lung perete al camerei, iar piesele mai mici in partea opusa a camerei.

Un alt mod inventiv de a aseza canapeaua este lasand un spatiu intre perete si aceasta. Spatiul poate fi suficient de generos incat sa permita si circulatia prin spatele canapelei. Bineinteles iti recomandam acest lucru numai daca spatiul din camera iti permite acest gen de aranjament. Imagineaza-ti cum te-ai simti tu si invitatii tai intr-un spatiu corect amenajat. De exemplu daca exista doua usi ar trebui sa fii foarte atent cum aranjezi scaunele si canapeaua.

Celor care intra in camera ar trebui sa le fie comod sa treaca prin fata sau prin spatele pieselor de mobila, fara sa fie nevoiti sa treaca printre acestea. Daca exista o singura usa atunci ar trebui sa ai grija sa nu blochezi accesul la canapea asezand o masuta de cafea in fata acesteia. Accesul ar trebui sa fie cat mai usor atat la canapea cat si la scaune. Daca dispui de un spatiu generos atunci poti alcatui doua spatii functionle in aceeasi camera. De exemplu poti avea un spatiu pentru socializare si un spatiu linistit pentru studiu.