În acest weekend am rămas la București. Ca atare mi-am luat porția de cultură vizitând câteva muzee, printre care Muzeul Național al Hărților (www.muzeulnationalalhartilor.com) din str. Londra nr. 39, ctitoria lui Adrian Năstase, și o expoziție temporară la MNAR. Pe rând despre toate.
Fiind și eu un colecționar de hărți vechi în devenire, încă foarte modest, m-am simțit chiar rușinat că nu am vizitat muzeul mai de demult. Pentru că merită. Pentru un pasionat de hărți vechi nu poate exista nimic mai frumos în România. Ce a colecționat domnul fost premier este impresionant, mai ales în ceea ce privește hărți cu Țările Române, cu România Mare, provinciile istorice și așa mai departe.
Sunt hărți nemțești, italienești, franțuzești, austriece și olandeze, sunt hărți militare, planuri de cetate, gravuri, planșe, ilustrate și tot ce poftește inima unui iubitor de artă cartografică.
Ca timișorean, am fost extrem de mândru să constat că orașului Timișoara îi este dedicat un panou special, domnul Năstase deținând foarte multe planuri și hărți ale cetății Timișoara din timpul asediului austriac din 1716 și de după. În ceea ce privește Banatul, am remarcat harta lui Griselini și nu m-am putut gândi decât cu mare bucurie la harta Banatului pe care am cumpărat-o eu în 2007, realizată în atelierele urmașilor cartografului Homann din Nürnberg și datată 1791. O bijuterie.
Concluzia vizitei la Muzeul Hărților? Nu sunt cel mai mare fan al lui Năstase, dar nu pot să nu apreciez pasiunea de colecționar, dragostea pentru un lucru frumos cum este o hartă veche. Și, desigur, faptul că și-a donat ampla colecție statului român. În consecință, de pe urma Arogantului rămâne măcar un muzeu. Dar oare de pe urma marinarului ce rămâne?
Vorbeam, însă, de cultură. Al doilea popas a fost la Muzeul Național de Artă al României, unde am vizitat expoziția temporară de pictură sârbească 1850 – 1950, realizată de către Muzeul Național de Artă al Serbiei din Belgrad (http://www.mnar.arts.ro/expo.php?id=145). Am ținut neapărat să văd această expoziție, foarte interesantă de altfel. Mă așteptam ca cel puțin la pictorii mai vechi, din secolul al 19-lea, să avem de a face cu influențele orientale atât de puternice la pictorii români din acea perioadă. Nici vorbă. Se simte Balcanul pe alocuri, se mai văd caftanele otomane, dar racordarea la curentele occidentale și la arta Europei Centrale este mult mai ușor vizibilă decât la pictorii români din aproximativ aceeași perioadă. Și am mai observat un lucru: foarte mulți pictori sârbi din cei pe care Muzeul de Artă din Belgrad a găsit de cuvință să-i arate bucureștenilor au legături cu Banatul. Fie s-au născut la Lugoj și au murit la Veliki Beckerek, adică Becicherecu Mare, adică Zrenjanin-ul de astăzi, ca și celebrul Konstantin Danil, fie s-au născut sau au murit la Arad (istoria sârbească a Aradului e cel puțin la fel de interesantă ca cea a Timișoarei), fie provin de la Sânmartinul Sârbesc sau Vârșeț.
O expoziție reușită, deci, care mi-a plăcut.
Prețul trăirilor culturale de weekend? Exact 9 lei. Pentru că 1 leu vrea statul român ca să îți arate hărțile lui Năstase și 8 lei costă privitul tablourilor sârbești. Cel puțin la MNAR era lume, așa cât să nu te simți singur, dar la Muzeul Hărților, o adevărată comoară în peisajul muzeografic și așa destul de arid al Bucureștiului și al României, cred că fusesem al treilea vizitator. Cu o oră înainte de închidere.
Fiind și eu un colecționar de hărți vechi în devenire, încă foarte modest, m-am simțit chiar rușinat că nu am vizitat muzeul mai de demult. Pentru că merită. Pentru un pasionat de hărți vechi nu poate exista nimic mai frumos în România. Ce a colecționat domnul fost premier este impresionant, mai ales în ceea ce privește hărți cu Țările Române, cu România Mare, provinciile istorice și așa mai departe.
Sunt hărți nemțești, italienești, franțuzești, austriece și olandeze, sunt hărți militare, planuri de cetate, gravuri, planșe, ilustrate și tot ce poftește inima unui iubitor de artă cartografică.
Ca timișorean, am fost extrem de mândru să constat că orașului Timișoara îi este dedicat un panou special, domnul Năstase deținând foarte multe planuri și hărți ale cetății Timișoara din timpul asediului austriac din 1716 și de după. În ceea ce privește Banatul, am remarcat harta lui Griselini și nu m-am putut gândi decât cu mare bucurie la harta Banatului pe care am cumpărat-o eu în 2007, realizată în atelierele urmașilor cartografului Homann din Nürnberg și datată 1791. O bijuterie.
Concluzia vizitei la Muzeul Hărților? Nu sunt cel mai mare fan al lui Năstase, dar nu pot să nu apreciez pasiunea de colecționar, dragostea pentru un lucru frumos cum este o hartă veche. Și, desigur, faptul că și-a donat ampla colecție statului român. În consecință, de pe urma Arogantului rămâne măcar un muzeu. Dar oare de pe urma marinarului ce rămâne?
Vorbeam, însă, de cultură. Al doilea popas a fost la Muzeul Național de Artă al României, unde am vizitat expoziția temporară de pictură sârbească 1850 – 1950, realizată de către Muzeul Național de Artă al Serbiei din Belgrad (http://www.mnar.arts.ro/expo.php?id=145). Am ținut neapărat să văd această expoziție, foarte interesantă de altfel. Mă așteptam ca cel puțin la pictorii mai vechi, din secolul al 19-lea, să avem de a face cu influențele orientale atât de puternice la pictorii români din acea perioadă. Nici vorbă. Se simte Balcanul pe alocuri, se mai văd caftanele otomane, dar racordarea la curentele occidentale și la arta Europei Centrale este mult mai ușor vizibilă decât la pictorii români din aproximativ aceeași perioadă. Și am mai observat un lucru: foarte mulți pictori sârbi din cei pe care Muzeul de Artă din Belgrad a găsit de cuvință să-i arate bucureștenilor au legături cu Banatul. Fie s-au născut la Lugoj și au murit la Veliki Beckerek, adică Becicherecu Mare, adică Zrenjanin-ul de astăzi, ca și celebrul Konstantin Danil, fie s-au născut sau au murit la Arad (istoria sârbească a Aradului e cel puțin la fel de interesantă ca cea a Timișoarei), fie provin de la Sânmartinul Sârbesc sau Vârșeț.
O expoziție reușită, deci, care mi-a plăcut.
Prețul trăirilor culturale de weekend? Exact 9 lei. Pentru că 1 leu vrea statul român ca să îți arate hărțile lui Năstase și 8 lei costă privitul tablourilor sârbești. Cel puțin la MNAR era lume, așa cât să nu te simți singur, dar la Muzeul Hărților, o adevărată comoară în peisajul muzeografic și așa destul de arid al Bucureștiului și al României, cred că fusesem al treilea vizitator. Cu o oră înainte de închidere.