Before falling asleep..

Mă gândeam la unele diferenţe dintre cea care scrie aici şi cea din afara blogului. Aici sunt eu, aşa cum sunt cu adevărat, nu cea încărcată de complexe, temeri, prejudecăţi şi obiceiuri, care, în definitiv, nu mă caracterizează.
    În urma unei întâmplări de astăzi şi o analiză a acestei întâmplări, am ajuns la afirmaţia pe care am citit-o zilele trecute, pentru proiectul la facultate.
   “Sinele-oglindă este o proiecţie individuală, dar nu a propriului sine, ci ceea ce ne imaginăm că alţii cred. La rândul lor, ceilalţi incorporează în propriul sine ceea ce cred că noi gândim despre ei. “ Aşa că arătaţi-le celorlalţi părţile voastre frumoase, arătaţi-le cât de minunaţi sunteţi. La fel voi face şi eu, a sosit momentul să scap de “ceea ce nu îmi aparţine”.

   Să aveţi o noapte după sufletul fiecăruia, dragii mei! Probabil unii dintre voi o vor odihnitoare, alţii lungă şi călduroasă, alţii plină de dragoste şi interminabilă. Fie după sufletul vostru!

P.s.: Vreau să vă fac cunoştinţă cu "o veche prietenă"care îmi este foarte dragă (vechiul meu blog, pe care probabil o să mai scriu din când în când); fiecare avem laturi secrete şi necunoscute, care abia aşteaptă să fie descoperite sau, dimpotrivă, să rămână ascunse pentru totdeauna. Cu toţii avem secrete şi cred că secretele ne fac speciali, cum spunea Paul Valery:

       “Eşti plin de secrete pe care le numeşti Eu.”