Indecizie

Pina la treizeci si cinci de ani, Sorana Ispas, luptase pentru a se instrui si pentru a-si face o cariera. Terminase facultatea si devenise in citiva ani sefa unei corporatii romanno-americane, unde se bucura de o notorietate iesita din comun, pentru o femeie. Neglijase celelalte aspecte ale vietii, astfel ca la patruzeci de ani, in floarea virstei, se trezise singura, curtata simultan de doi barbati, singuri ca si ea (care aveau job-uri la alta companie). Se culca sporadic cu amindoi (fiecare avea farmecul lui!) si n-ar fi ezitat sa se marite cu oricare dintre ei, daca ar fi cerut-o vreunul in casatorie. Relatiile lor incepusera cu ani in urma, se bazasera pe dragoste reciproca, dar niciunul (cu exceptia ei, desigur) nu dorea sa schimbe lucrurile, multumindu-se cu starea aceea de provizorat, de dolce farniente. Sorana nu intinsese niciodata coarda pina acolo incit sa-i oblige sa aleaga intre ea si confortul lor personal, le sugerase cindva, in treacat, ca si-ar dori sa aiba o familie, si cum nu gasise adepti printre ei, nu mai adusese vorba. Viata trecuse, intre timp, pe linga ea, iesise la pensie, imbatrinise fara sa observe, alaturi de iubitii ei, la fel de batrini si de singuri. Adesea puteau fi vazuti cutreierind orasul sau parcurile publice (tinindu-se de miini) si nimeni nu banuia ce drame se ascundeau dincolo de fetele tabacite de vreme a celor trei batrinei.