Cojile de seminte erau aruncate intre peretii malului surpat si cu timpul mormanul se inaltase intr-atata incat se formase o panta de coji uscate de sus de pe tarm pana la marginea apei. Tovarasii mei coborau la apa pe aceasta panta, prudenti, tinandu-se de mana, pasind adanc in covorul de putreziciuni. Peretii malului inalt, de o parte si de alta a pantei, erau abrupti si plini de iregularitati fantastice. Ploaia sculptase suvite lungi de crapaturi fine ca niste arabescuri, insa hidoase caniste plagi rau cicatrizate. Erau adevarate zdrente din carnea lutului, rani oribile si beante. Intre peretii acestia care ma impresionau peste masura, trebuiam sa scobor si eu sprerau. inca de departe si cu mult inainte de a ajunge la malul raului, narile mi se umpleau de mirosul cojilor putrezite. El ma pregatea pentru „criza" ca un fel de scurta perioada de incubatie; era un miros neplacut si totusi suav. Asa erau si crizele. Simtul meu olfactiv se despartea undeva in mine in doua, si efluviile mirosului de putreziciune atingeau regiuni de senzatii diferite.
Mirosul gelatinos al descompunerii cojilor era separat si foarte distinct, desi concomitent, de parfumul lor placut, cald si domestic de alune prajite. Parfumul acesta, indata ce-l simteam, ma transforma in cateva clipe, circuland amplu prin toate fibrele mele interioare pe care parca le dizolva pentru a le inlocui cu o materie maiaeriana si mai nesigura. Din acel moment nu mai puteam evita nimic, incepea in pieptul meu un lesin placut si ametitor care imi grabea pasii spre tarm, spre locul infrangerii mele definitive. Coboram pana la apa intr-o fuga nebuna, pe mormanul de coji. Aerul imi opunea o densitate ascutita si tare ca lama unui cutit, incaperea lumii se pravalea haotic intr-o gaura imensa cu puteri de atractie nebanuite. Tovarasii mei priveau inspaimintati goana mea nebuna. Prundisul era jos foarte ingust si cel mai mic pas gresit, m-ar fi aruncat in rau, intr-un loc unde bulboanele de pe suprafataapei aratau mari adancimi. Eu insa nu stiam prea bine ce faceam. Ajuns langa apa, in aceea fuga, ocoleam mormanul de coji si alergam pe mal in josul raului pana intr-un anumit loc unde tarmul avea oscobitura.in fundul scobiturii se formase o mica grota, o caverna umbrita : racoroasa ca o odaita sapata in stanca. Intram acolo si cadeam pe pamant transpirat, sfarsit de oboseala si tremurand din cap pana-n picioare.
Cand ma dezmeticeam putin, gaseam langa mine decorul intim si nespus de placut al grotei cu un izvor ce tasnea incet din stanca si se prelingea pe pamant, formand in mijlocul prundului un bazin cu apa foarte limpede, deasupra caruia ma aplecam pentru a privi fara sama satur niciodata, minunatele dantele ale muschiului verde din fund, viermii agatati defranturile de lemn, bucatile de fier vechi cu rugina si mal pe ele, animale si lucruri variate din fundul apei fantastic de frumoase.in afara de aceste doua locuri blestemate restul orasului se pierde intr-o pasta de uniforma banalitate, cu case ce se puteau inlocui unele cu altele, cu copaci exasperant deimobili, cu caini, maidane si praf .in odai inchise insa crizele se produceau mai usor si mai des.