A fuma sau a nu fuma, asta-i intrebarea

Am crescut intr-o familie de fumatori. Si prietenii lor fumatori. Si prietenii prietenilor si prietenii rudelor fumatori, unii mai inraiti ca altii. Cand eram mai mica si dadeau chefuri mi se parea ca se intrec sa vada cine inhaleaza mai mult tutun intr-o ora, intre doua-trei pahare de vin sau whiskey. Am crescut intr-un mod frumos, intr-adevar. Si tocmai de cat de frumos am putut sa cresc eu, mereu am fost contra fumatului chair daca nimeni nu mi-a interzis asa ceva vreodata. Si dupa principiul psihologit al lui Carl Jung care zice ca de multe ori ceea ce nu suportam ne dorim in subconstient sa facem, la varsta de paisprezece ani am fumat prima tigara pe balconul propriei case.

Tigara furata de la mama din pachet pentru ca, bineinteles, as fi murit de rusine daca mergeam la vanzatoarea care ma stia de cand n-aveam dinti in gura sa ii cer un Kent sau ma rog, orice, pentru ca habar n-aveam ce marci de tigari exista. Primele fumuri au fost groaznice si, daca nu m-am numarat printre cei care s-au inecat, cu siguranta m-am strambat mai rau decat as fi facut-o daca mancam ciorba de burta stricata de doua saptamani. Si sincer, urasc ciorba de burta mai mult decat orice pe lume. In mod inexplicabil, totusi, am continuat sa fumez. Ma relaxa, ma incita, mai ales ca intrasem la liceu si toata lumea baga frica-n noi ca daca fumam o sa fim luati la director si exmatriculati si toate minciunile alea arhi-cunoscute. Si bineinteles mai era si anturajul. Toti prietenii mei de la acea vreme fumau si, de vreme ce eu nu fumam, toti ma intrebau daca nu cumva as vrea o tigara. Mai tarziu aveam sa inteleg ca asta e o smecherie a lor si ca un fumator liceean care-si ia tigari la bucata nu va intreba vreodata alt fumator liceean falit daca vrea o tigara. Pentru ca le-ar lua pe toate.

Si asa dintr-o ieseala la un suc la alta la care se adauga faptul ca incepusem si sa beau, am devenit o dependenta. Si tot cum m-am apucat, m-am si lasat, patru ani mai tarziu. Singura pe balcon stand cinci ore cu o tigara in gura fara s-o aprind doar ca sa-mi demonstrez ca n-am nevoie de niste amarate de fumuri ca sa ma simt bine. Asta inseamna ambitie.